ATELIER DE ARHITECTURA PENTRU COPII





De ce să alegi atelierul de arhitectură?

Copilul tău are tendința de a construi case sau chiar orașe în miniatură din cuburi din lemn sau cutii din carton? Atunci ar trebui să îl înscrii la atelierul de arhitectură pentru copii la MAVI Training! Îi vom da celui mic materialele potrivite și îi vom lăsa să își exploateze creativitatea.




Despre atelierul de arhitectură

Am conceput acest atelier de arhitectură cu scopul de a le oferi celor mici o activitate nouă și captivantă. Unii ar spune că arhitectura este mult prea complexă pentru copii.

Adevărul este că un atelier de arhitectură poate fi extrem de relaxant pentru cei mici. Încă de la o vârstă fragedă ei își ocupă timpul construind diverse forme. Așa că de ce nu am exploata acest lucru și l-am transforma în ceva ce le va fi folositor pe viitor?

Prin intermediul jocului, îl vom învăța că o casă nu înseamnă doar un pătrat pe care au fost desenate două ferestre și o ușă. Orice casă sau proiect de arhitectură are nevoie nu doar de linii sau forme geometrice, ci și de suflet. Pornind de la noțiunile teoretice, cei mici vor aprofunda gândirea logică, inteligența emoțională și cunoașterea propriului eu.


Arhitectura copii

Cunostinte dobandite in urma Atelierul de Arhitectura

Informațiile teoretice se îmbină cu cele practice prin intermediul jocului. Cei mici vor lua parte la diverse mini-proiecte arhitecturale individuale ce le provoacă creativitatea. Munca de echipă va fi dezvoltată prin intermediul unui proiect arhitectural mai mare.

Atelierul de arhitectură este de fapt un proces prin care trece cel mic. Acest proces urmărește maximizarea potențialului creator al fiecărui participant. Copilul tău va învăța cum să ia propriile decizii, cum să îmbine diverse forme pentru a ajunge la un rezultat final. În același timp, se va distra alături de colegii săi pictând sau decupând!

În cadrul unui atelier de arhitectură, copilul tău va învăța să diferențieze diverse structuri, forme și materiale. La finalul atelierului, nu va mai fi atât de interesat doar de cutiile de carton, ci va încerca să găsească diverse materiale pentru construirea propriul orășel acasă!

Atelierul de arhitectură de la MAVI Training urmărește să dezvolte capacitatea de a înțelege, a diferenția și de a aplica în cadrul proiectelor noțiuni precum:

  • Lumină și culori
  • Structuri
  • Forme
  • Materiale
  • Compoziție
  • Scară și proporție
  • Spațiul construit
  • Mediul natural

Beneficiile Atelierului de Arhitectura

Atelierul de arhitectură pentru copii are rolul și de a dezvolta capacitățile de socializare și munca în echipă. Desigur, munca individuală este la fel de importantă, iar cel mic va învăța cum să ia deciziile potrivite pentru proiectul său.

Arhitectura este un domeniu destul de vast, de creativ, dar în același timp necesită o abordare analitică și structurată. Iată ce beneficii are atelierul nostru de arhitectură asupra copiilor:

  • Stimularea creativității și a imaginației prin intermediul proiectării
  • Creșterea dexterității și dezvoltarea capacităților motorii prin lucrul cu diverse forme și texturi
  • Dezvoltarea limbajului și a capacității de socializare și relaționare cu cei din jur
  • Dezvoltarea capacității de luare a deciziilor și a independenței
  • Învățarea vizuală prin simboluri
  • Dezvoltarea perseverenței și a răbdării
  • Dezvoltarea spiritului de echipă prin munca desfășurată în echipă
  • Dezvoltarea încrederii în sine

Pret Atelier Arhitectura

250 Lei/Luna

  • Grupa: 5-8 copii
  • Varsta recomandata: +5 ani
  • 4 ateliere / luna
  • Durata atelier: 90 de minute
  • Materialele sunt incluse in pret

Atelier de Arhitectura Demo

Inscrie-ti copilul GRATUIT la un Atelier Demo de Arhitectura


ATELIER DEMO